LOTUL NATIONAL DE TAEKWONDO WTF, JUNIORI

Starea de sanatate si entuziasmul cu care s-au prezentat la Lotul National, sapte dintre cei noua sportivi convocati este o certitudine a expresiei fiintei nationale reprezentate prin miscarea sportiva Taekwondo WTF.

Aspiratiile (motivatia, factorul psihologic) sunt bine conturate prin atitudinea voluntara a tinerilor sportivi cat si atentia pe care o acorda invatarii si specializarii cu obiectivul obtinerii unei performante majore la Campionatul European de Juniori, Paphos – Cipru, 6-9 Octombrie 2011.

Daca puteam prezenta intr-un registru pozitiv tinerii sportivi, despre antrenorii lor putem spune doar ca in cazul unora, nu s-au achitat de minimul de obligatie fata de acesti respectiv transmiterea documentelor obligatorii (fisa sportivului) fapt ce ingreuneaza mult eforturile tehnicienilor ce se ocupa de programul de lot.

Astfel, timpul alocat evaluarii sportivilor fiind pierdut in programul organizat ceea ce diminueaza partial eficienta acestuia.

Nominalizarea antrenorilor nu ajuta, insa, speram ca, citirea acestor randuri va starni interesul viitor a tuturor tehnicienilor cu privire la respectarea normelor federale si a obligatiilor profesionale privind cunoasterea urmarirea si evidentierea activitatii sportivilor.

Fata de cele aratate mai precizam ca perioada de pregatire centralizata a crescut considerabil in ultimii ani, consecintele regasindu-se in atitudinea din ce in ce mai uniforma a specializarii tehnice, ceea ce a condus la cresterea frecventei loviturilor cat si la folosirea unor tehnici de complexitate ridicata (au crescut nr. de knockout-uri) in cadrul competitiilor interne.

Ca aceasta stare a lucrurilor sa se pastreze, este necesar ca si cluburile pe perioada in care sportivii se intorc in cadrul cluburilor acestora sa fie mai intens urmariti si organizat un program de antrenament personalizat care sa le pastreze atat forma fizica, cat si psihica motivandu-i in continuare la depasirea baremurilor si performantelor.

Acesti tineri sunt modele viitoare de care avem nevoie. Sa-i sustinem!