Unii oameni vad lumea ca pe o piramida fatala si se înghesuiesc înauntru-i, pentru a ajunge cât mai sus, înspre vârfu-I, drept pentru care, se si sfâsie între ei si sunt cu totul nefericiti (nemultumiti)… Pe când, dimpotriva, daca ar creste si s-ar împlini în chip firesc, daca s-ar dezvolta ca si spicul de grâu pe câmpie, fiecare ar fi ceea ce trebuie sa fie, sau ce ar putea fi… Chiar si ofiteri de cine stiu eu unde…
Simplitatea este în sine o complexitate – si trebuie sa te hranesti cu propria-i esenta, ca sa poti sa îi întelegi valoarea.
Parafrazand-ul pe Maestrul C. Brancusi putem concluziona ca “Teoriile nu-s decât mostre fara de valoare. Numai fapta conteaza”.
Ce se intampla si de ce.
Intr-un surd ecou al frustrarilor personale dobandite adiacent si continuu de cei ce nu mai gasesc interesant sa petreaca timpul in poiana de langa localitatea de domiciliu la un gratar cu mici si-o bere, s-au tras obloanele peste;
Cupa ROMANIEI editia A XIV-A 2013 Brasov
Cu, cunoscuti actori ce de pe aceeasi placa de vinil zgariata nu contenesc sa-si trambiteze problemele de orgoliu si vanitati desarte, cu cei ce tocmai au promovat la modestul statut de asistenti ai acestora, cu tinere sparante ce vor ‘muri’ inca nenascuti in performanta se pot gasi solutii, ce ne facem cu ceilalti?! Ei, ce disemineaza dispretul si propun solutii in temeiul lui “se poate si asa”. Ei, cei ce impotriva varstei proprii a numarului de clase pe care sustin ca il au, a eduatie pe care o clameaza, nu reusesc sa se abtina de la a considera ca “cica li se cuvine”, daca platesc.
DE RETINUT: In Taekwondo WTF rezultatele si normele de omologare nu se platesc.
Sustinerea financiara a activitatii sportive din venituri proprii nu implica si organizarea rezultatelor si/sau modificarea unor norme si reguli de concurs.
Despre fapte
La startul acestei competitii organizate in cetatea “Junilor”, la intersectia dintre drumuri si culturi diverse ale unor neamuri ce au trecut pe malurile Raului Prahova si au marcat in mod pozitiv istoria Romaniei, s-au aliniat circa 35 de cluburi sportive si circa 550 de sportivi pe toate categoriile de varsta si greutate.
Respectarea Regulamentelor a fost asigurata printr-un corp de arbitri compus din cca 30 de persoane si condus de catre directorul adjunct al Colegiului Arbitrilor, MATEI Georgeta si POPA Carmen ambele cu statut de arbitru international.
Gazda acestui concurs a fost Clubul Sportiv RED LINX Brasov reprezentat de catre CLIPEA Sebastian, Director al Colegiului Antrenorilor.
Asistenta medicala a fost asigurata de catre Serviciul de Ambulanta prin grija administratiei orasului Brasov, iar securitatea de catre Jandarmerie si Politie.
Deschiderea oficiala si premierea sportivilor a fost facuta de catre domnul POPA Razvan viceprimar al orasului Brasov.
Mentionam ca nu am avut nici-un accident major al sportivilor.
Proba de KYOKPA (ruperea unor placi de plastic sau lemn dedicate), activitatea organizata in premiera la aceasta competitie a fost condusa de catre SIMO Mihaly, antrenor al C.S. Phoenix – Miercurea Ciuc in calitate de Coordonator federal al acestei probe. Proba a fost un real succes oferind sanse celor mai destoinici si pregatiti sportivi sa se verifice in mod suplimentar si sa-si imbunatateasca numarul de performante. Proba in sine are un caracter special dat fiind ca aceasta face parte din Programa de Examinare pentru centurile colorate – grad Kup.
Proba de SPEED KICK a fost ‘bomboana de pe tortul’ sportivilor tineri. Numarul mare de participanti la aceasta proba denota interesul general de a integra sportivii, vremelnic, in cadrul competitional fapt de apreciat si sustinut. Aceasta proba ajuta la insusirea aspectelor motrice ce tin de executia unor tehnici in concurs cu contactul vestei electronice cat si la consolidarea starii psihologice ce sta in dreptul intentiei acumularii de puncte devenind o platforma ideala in formarea sportivului.
Proba de POOMSAE a ramas o atractie pentru sportivii organizati si disciplinati ce doresc sa consolideze aceasta stare. Este de remarcat prestatia sportivilor tineri ce au transformat o simpla proba tehnica intr-un adevarat spectacol artistic. Trebuie totusi punctata si prestatia celor mai titrati participanti ce au reusit sa execute Poomsae de nivel superior cu o atitudine pozitiva si respectand cerintele internationale in domeniu, fapt ce ne intareste convingerea ca investia din ultimi ani in aceasta proba este pozitiva oferindu-ne sperante pentru viitor.
Proba de KYORUGI organizata pe doua nivele de competenta: clasa A competenta omologata si criteriu de selectie (recompensata cu diploma si medalie, dupa caz cu alte categ. de premii) si clasa B competenta neomologabila (recompensata cu diploma, dupa caz cu alte categ. de premii). Declarata proba regina a taekwondo-ului, aceasta s-a desfasurat in bune conditii tinand cont de elementele de noutate aduse intr-o alta premiera nationala, intrecerea 2vs2.
Proba de 2VS2 respectiv (2 sportivi impotriva a 2 sportivi), intrecere ce a tinut spectatorii in picioare timp de o ora, sportivii evoluand sub ropotele de aplauze generate de complexitatea actiunilor tehnice si atitudinea combatanta a acestora. Prin actiunile sale, Federatia Romana de Taekwondo WTF este promotorul acestei probe ce se desfasoara cu echipament electronic, activitatile organizate astfel fiind apreciate de intreaga comunitate de Taekwondo la nivel continental, Romania urmand sa devina, la inceputul anului viitor, gazda primului concurs continental, proba de 2vs2.
Totodata in premiera s-a coborat cu echipamentul electronic la categoria de varsta Cadeti 1. Acestia au primit elementul de noutate cu entuziasm si s-au comportat foarte bine. Cu acesta ocazie sau doborat mituri si au fost realizate noi performante, situatie ce ne arata o progresie pozitiva a unor cluburi ce au privit cu interes si au participat la activitatile de pregatire continua teoretica si practica organizate la nivel federal semestrial.
Competitia Cupa Romaniei, editia a XIV-a, 2013, Brasov, reprezinta o performanta manageriala de exceptie dat fiind numarul sportivilor participanti, categoriile de varsta si numarul de probe ce s-au derulat intr-un timp record, pentru toate competitiile organizate in istoria federatiei nationale. Toate acestea au fost posibile prin deciziile coerente ale Comitetului Executiv si a Consiliului Director, profesionalismul angajatilor federatiei la care se alatura seriozitatea si bunul management tehnic al corpului de arbitraj.
De retinut pentru cei ce pun sub semnul intrebarii buna desfasurare a activitatilor este ca federatia, de la data organizarii competitiei, pana la 31 decembrie nu mai are alocatii financiare pentru organizarea de competitii sau alte actiuni de calendar cu atat mai mult, avem o serie de restante dobandite pe parcursul anului, datorate subfinantarii, ceea ce reprezinta o caracteristica a acestei perioade. Trebuie retinut ca eforturile de pastrare in calendar a competitiilor sportive sunt uriase, datorita climatului economic, fapt ce ar trebui sa conduca la solidaritate si intelegere asupra intregului fenomen sportiv.
Cu stima,
Federatia Romana de Taekwondo WTF