Aceasta este concluzia la care am ajuns in finalul celei de-a XX-a editie a Campionatelor Nationale de Taekwondo WTF pentru Juniori si Seniori, organizate in Galati in incinta patinoarului artificial.
Implicarea reprezentantilor primariei, a consiliului judetean, directiei pentru sport si tineret precum si a altor organizatii publice si private, arata interesul din ce in ce mai crescut pentru aceasta disciplina sportiva olimpica. O confirmare a venit si din partea celor doi primari ale marilor comune limitrofe ale orasului in care Taekwondo WTF este sportul cel mai indragit de copii si confirma la randul ei activitatea indelungata si prolifica a domnului antrenor Milea Neculai, reprezentant fondator al federatiei noastre, prin prisma clubului CSM Dunarea Galati.
Sportivii, printr-o pregatire mai consistenta, datorata expertizei transmise prin intermediul seminarelor tehnico-tactice dedicate acestora dar implicit si cele de pregatire continua a tehnicienilor, au crescut nivelul meciurilor si implicit, al competitiilor.
Aceste activitati au avut un caracter continuu si un standard metodologic adecvat in concordanta cu cerintele internationale specifice. Materialele transmise in folosinta cluburilor sportive membre joaca deasemenea un rol important si au o mare pondere in pregatirea specifica a sportivilor.
Am constatat ca asistam nu numai la un nou schimb de generatii dar si la rezultatele unui proces de selectie mai adecvat biotipului cerut de noile modificari ale regulamentului de competitie, ce ridica standardul meciurilor. Prin programul federatiei la care se adauga efortul constant al unor cluburi publice si private, multi sportivi au putut participa la competitii internationale, fapt ce s-a dovedit util prin cunostintele obtinute si diversitatea adversarilor intalniti. Noi o numim experienta competitionala si se dovedeste a fi deasemenea un ingredient cu pondere in obtinerea victoriei.
Prin analiza Comitetului Executiv, revazand materialele inregistrate, putem concluziona deasemenea ca au existat exigente corecte ale colectivului de arbitri ce au produs emotii unor tehnicieni ce nu au tinut pasul cu acestea (regulamentul WTF a fost modificat / imbunatatit de trei ori de la inceputul anului).
Modificarile facute cu aplicare imediata, privesc aspecte de crestere a dinamicii luptei si diminuarea situatiilor de evitare a luptei si a tragerii de timp. Cu toate acestea, sportivi si tehnicieni, in unele situatii au speculat varsta tanara a arbitrilor si ascendentul emotional, punandu-i la grea incercare.
Cele cateva aspecte vor fi evaluate de catre specialistii din cadrul corpului de arbitri, carora le vor veni in sprijin si trei arbitri internationali de valoare.
Concluziile acestui seminar si ceea ce urmareste, vor face obiectul urmatoarelor stiri.
Sportivii din cadrul loturilor nationale de juniori si seniori au confirmat trendul pozitiv sustinut de participarile internationale si rezultatele bune obtinute. Asteptam ca seminarul national de vara sa aiba cat mai multi participanti, ocazie cu care specialistii nostri si invitatii sa poata aduce la zi cunostintele neceasre unei evolutii cat mai prolifice atat in plan intern dar mai ales in arena internationala.