Sub un motto demn de faptele lor, isi va desfasura aceasta structura nationala activitatea in urmatoarea perioada.
“In spatele unor barbati puternici, s-au aflat intodeauna niste femei si mai puternice.”
Inregistrandu-se o serie de nemultumiri la nivel de comportament al unor persoane membri ai federatiei dar si terti, precum suporterii sau parintii ce au adus atingere demnitatii persoanelor de sex feminin si copiiilor, iar in unele situatii chiar a celor de sex masculin, am luat aceasta decizie.
Comisia, in urmatoarea perioada conform unui calendar propriu, urmeaza se sa afilieze prin intermediul federatiei, la organizatiile, federatiile si uniunile ce au corespondenta la nivel national si international.
Comisia va milita pentru egalitatea de sanse intre femei si barbati si totodata pentru protejarea si sustinerea valorilor traditionale romanesti prin care familia si sportul sa ramana spatiul determinant pentru evolutia emotionala si cognitiva a copilului, viitor performer in toate planurile vietii.
Acesta comisie urmeaza a fi condusa de catre; coordonator principal Nedelcu Viorica, coordonator secund Moise Camelia si specialist coordonator Moisa Gabriela (psihoterapeut).
Pentru toate fetele si doamnele cat si barbatii ce doresc sa participe la viata acestei structuri si luarea celor mai bune decizii, pentru inbunatatirea starii de confort emotional, armonizarea normelor interne si procedurilor interne, pana la eliminarea oricaror forme de discriminare si/sau abuz. In acest scop, cu ocazia Seminarului National de vara, se va organiza prin adeziune grupul de suport al acestei structuri.
Specialistul acestei comisii va organiza ca si in anii precedenti activitati tematice la care sunteti invitati sa participati.