Și în acest an, precum din 1859, grație voinței poporului și credinței sale nestrămutate, români de pretutindeni sărbătorim un nou început prin comemorarea actul de virtute al înaintașilor, cunoscut sub sublima denumire ca
UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE.
Alături de conducatorul Alexandru Ioan Cuza, alți virtuoși oameni de stat, iscusiți diplomați, subtili politicieni, pricepuți miltari și cu preoțimea în frunte sau ridicat la înălțimea dezideratului unirii, înfăptuind un act de dreptate și mulțumire în numele și pentru poporul român ce astfel, ieșea de sub pulpana otomană și caftanul fanariot.
Ceea ce a făcut posibil acest fapt este jerfa Conducătorului Tudor Vladimirescu și a pandurilor săi, deznodământ ce a deschis ochii politicienilor și a înflăcărat inima poporului.
Tot ce a urmat sub domnia lui Alexandu I. CUZA și ulterior prin afectele modernizării și dezvoltării țării, este de admirat și prezentat generațiilor viitoare cu speranță și întreită credință în ființa și identitatea națiuni române, respectând locul său de plâmadă.
La mijlocul secoului al XIX-lea, România era mai aproape de Evul Mediu decât de modernitate și era nevoie de legi și instituții care să perimită României un salt în timpul istoric. Au apărut legile pentru reorganizarea administrativă, pentru construirea căilor ferate, și norme care stimulau formarea unui corp de experți în diverse domenii economice.
Încă din 1859, economiştii realizau importanţa pe care o au investiţiile pentru sănătatea unei economii. Partea bună era că la acea vreme exista un capital intern disponibil care rezulta din exportul de produse agricole.
Pe lângă acest capital intern, insuficient totuşi, politicienii vremii acordau o importanţă sporită şi capitalului extern. În 1865 este semnată concesiunea pentru construirea căii ferate care avea să unească Bucureştiul cu Dunărea, la Giurgiu. În privința șoselelor, faptul cel mai important este contractarea construirii, de către o casă engleza, a 19 poduri metalice.
Cum a apărut leul, moneda națională
Au fost reforme importnate și greu de realizat, căci abia în 1862 Unirea devine efectivă și se poate vorbi de un stat funcțional cu un singur guvern.
României îi lipsea însă un lucru esențial pentru o economie importantă. O monedă proprie. Dreptul regalian de batere a monedei însemna independența statului. Cuza și apropiații săi încep din chiar anul alegerii sale ca domn, 1859, pregătirile pentru înființarea unui sistem monetar.
Într-un document din 18 noiembrie al Consiliului de Miniștri al guvernului din Muntenia, apare pentru eventuala monedă denumirea de „romanat”, care era copiat, ca dimensiuni și greutate, după fracul francez. Pe baza documentului, s-a întocmit, în 1860, un proiect de lege care stabilea că se vor bate monede din aur, argint și aramă. Însă moneda a fost interzisă de puterile protectoare, în urma protestelor Imperiului Otoman.
Abia șapte ani mai târziu, la 22 aprilie 1867, la un an după abdicarea lui Cuza, este stabilită prin lege moneda națională leul.
