1,2,3 HAI ROMÂNIA

Delegația României reușește o participare de succes cu ocazia participarii la prima competiție oficială din acest an.

RAMUS SOFIA Open, a fost organizat în perioada 06-07 MARTIE 2021, în orașul Sofia cei poarta numele si in care vor fi organizate succesiv în luna APRILIE Campionatul European de seniori, iar în luna MAI competiției de calificare directă la Jocurile Olimpice TOKYO 2021.

Astfel, sportivii juniori o mare parte debutanți la această grupă de vârstă au realizat o bună prestație, iar trei dintre aceștia sau dovedit de mare ispravă obtinând medalii.

În ordinea locurilor câștigate:

  • Medalia de aur a fost obținută de sportivul Snacov Laurențiu categoria +78 kg, legitimat la CSA Steaua,
  • Medalia de argint a fost câștigată de catre sportivul Bura Mihai categoria -73 Kg, legitimat la CS Ilyo Bistrița,
  • Medalia de bronz a fost câstigată de către sportiva Rache Tania, legitimată la CS Știința Petroșani.

Prin aceste frumoase rezultate această generație de sportivi, ne întarește convingerea pozitivă asupra unui schimb de generații valoros, bazat pe o conformă selecție și serioasă abordare strategică.

Sportivii seniori de interes pentru calificări, au facut meciuri bune depășind cu succes primele faze ale competiției. Menționăm, aceștia se află în perioada de încărcare corespunzător etapei de pregătire și nu au avut obiectiv de medalie la acest concurs, pentru a nu risca eventuale accidentări, dat fiind că mai avem cca. 30 de zile până la europene și 50 până la calificări. Abordare similară au avut și sportivi de talie olimpică precum multipla medaliată Jade Jonnes și alții. O parte dintre sportivii ce au împlinit vârsta de 17 ani și au debutat prin această participare la grupa de vârstă seniori, au dovedit implicare și dârzenie, obținând puncte valoroase în fața unor sportivi foarte titrați.

Tematica adoptată de către tehnicienii desemnați să participe la acest concurs, a fost una de succes, ce a vizat exclusiv setarea pe obiectivele internaționale imediat următoare și implicit calibrarea selecției pentru viitoarele competiții.

Hai România!