MAI CONTEAZĂ CEI CARE AU MURIT PENTRU CA TU SĂ FII “ROMÂN”

Această știre este o notă de protest cu privire la atitudinea autorităților față de absența construcției de noi monumente și/sau întreținerea celor existente, ce exprimă estetic experiențe și momente ale existenței în devenire și progres a neamului nostru românesc, precum și față de atitudinea si gestul condamnabil al unor elevi care au scuipat si înjosit militari în misiune ai armatei române.

Apreciem condamnabila și atitudinea Ministrului Învățământului care nu a luat atitudine față de aceste evenimente. Constatăm cu regret o amplificare a acțiunilor ostile inclusiv în social media împotriva armatei, poliției, sie, sri, sts, dgia, jandarmeria română.

In opinia noastra aceste manifestari sunt concertate cu obiective planificate nesănătoase națiuni române.

Susținem orice formă de protest prin care să fie atinse probleme politice, sociale, profesionale sau confesionale, dar fără violență fizică și/sau o verbalizare jignitoare ofensatoare la adresa statului român.

Noi toți suntem statul și fiecare ar trebui să facem câte ceva, pentru o societate viguroasă trupește și intelectual, iar asta exclude sinuciderea societății prin tertipuri de împrumut, diseminate în acest scop.

https://www.youtube.com/watch?v=Xr9dVvKJMb4
Sursa: MApN

Eroii, în viață sau trecuți la orientul etern, sunt alături de grai, de port, de cânt, de steag, de imn, emblematici și eternii, să cinstim toate acestea cum se cuvine.

CU PERPETUĂ RECUNOȘTINȚĂ, VOUĂ EROII CUNOSCUȚI ȘI NECUNOSCUȚI, GLORIE ETERNĂ.