ADUNAREA GENERALĂ DE ALEGERI 2021

Federația Română de Takewondo WT a organizat la data de 27.11.2021, în incinta Salii Polivalente din București, conform planului de activitati aprobat de catre Adunarea Generală Ordinară și a Hotărârii Consiliului Director, activitatea curentă de Adunare Generală de Alegeri pentru organele proprii de conducere (membrii Consiliului Director și a președintelui), pentru un mandat de 4 ani.

Procedura a fost realizată în baza prevederilor statutare prin grija conducerii federației, a secretariatului si a Comisie desemnate în acest scop. Invitația la acesta activitate statutară a fost comunicată în termenul legitim de 45 de zile și a cuprins prin conținut și anexele tipizate, toate datele necesare și utile realizării acestei activități în cele mai bune și transparente condiții.

Elaborarea ordinii de zi, a conținutului tematic, a condițiilor de eligibilitate și participare în cadrul procedurii de organizare, desfășurare si auditare a Adunarii generale de Alegeri 2021, a fost realizată în conformitate cu cerințele statutare și au fost avizate în acord cu voința Adunării Generale Ordinare 2021.

Candidați înscriși pentru funcțiile ce urmau a fi vacantate, au fost declarați eligibili așa cum au formulat în intenția lor scrisă de a candida și depusă în termen, la secretariatul federației în format fizic sau email.

Secretariatul și Comisia de alegeri în data limită pentru depunerea candidaturilor, au constatat înscrierea unui număr de 7 persoane pentru poziția de membru al Consiliului Director și un singur candidat pentru funcția de președinte.

La acesta activitate de Adunare Generală de Alegeri au fost prezenți reprezentanții unui număr de 46 structuri sportive membre cu drept de vot (find declarată astfel ședința statutar constituită) și 6 structuri sportive aflate în procedură de avizare a documentației (CIS), fără drept de vot în calitate de invitați.

Aspectele mai sus precizate au fost verificate, analizate și declarate statutare de catre Domnul DINU Răzvan, delegat MTS pentru exercitarea atribuțiilor legale de îndrumare, verificare și auditarea Adunării Generale de Alegeri.

Fiind intrunite cerințele și condițiile specifice etapei, s-a trecut la urmarea punctelor din ordinea de zi a sedinței.

Fiecare punct al Ordini de zi a fost parcurs corespunzator solemnitații și specificului administrativ acestui tip de activitate.

Drept consecință, candidații au fost prezentați si votați individual cu unanimitate de voturi de către toți cei prezenți, cu drept de vot. Find intrunite cerințele tehnice si administrative corespunzator ordini de zi a ședinței sau facut mențiunile corespunzătoare în Procesul Verbal de sedință.

Față de cele constatate privind votul unanim de încredere acordat candidaților și a faptului că toți aceștia, sunt persoane care au condus federația în mandatul anterior, reprezentanții structurilor sportive au reconfirmat prin poziția lor, încrederea în calitățile și competențele acestora necesare realizării, organizării, auditării și promovării unor planuri anuale, ce este necesar să circumscrie Strategiei federației pe termen mediu și lung.

HAI ROMÂNIA!



Rezultatul alegerilor este urmatorul:

  • APOSTOL CONSTANTIN
    – Presedinte
  • GRIGORESCU GHEORGHE
    – Secretar general (de drept conform statut)
  • CLIPEA SEBASTIAN
    – Dir. Colegiul Instructorilor / Antrenorilor / Sportivilor
  • MUTI MARIUS NICOLAE
    – Dir. Colegiul Centurilor Negre / Centurilor Colorate
  • MATE SANDOR
    – Dir. Colegiul Arbitrilor
  • DIMCIU CONSTANTIN
    – Dir. Departament Universitar/ Școlar / Militar
  • URSU CIPRIAN
    – Dir. Departament Cercetare / Documentare / Certificare / Omologare
  • PASNICIUC NICOLAE
    – Dir. Departament Ranking / Audit / IT
  • MATEI GEORGETA
    – Dir. Departament Dezvoltare / Promovare / Voluntariat