PROIECT PENTRU DEZVOLTARE

Conform planului anual ce se înscrie în proiectia Strategiei pe temen mediu și lung a federației, Moșul a  sosit in ziua de 19.12.2021,  in mijlocul membrilor comunității deTaekwondo WT, tras de doi cai marca FORD (2 microbuze de 9 locuri) și încărcat cu o mulțime de echipamente și materiale sportive necesare procesului de selecție și pregătire a Copiilor și Juniorilor Mici, evident utile și celorlalte grupe de vârstă precum Cadeți sau Juniori.

Având în vedere cadrul festiv oferit pentru diseminarea acestui proiect cu ocazia organizării și desfășurarii competiției Cupa României 2021 – Probele neolimpice s-au putut atinge corespunzător cerintele  de publicitate și implicit a celor de transparență, privind întregul proces de transmitere în folosință a materialelor și echipamentelor.

Astfel, după criteriile aprobate de către Consiliul Director, în baza unor argumente transparente privind eficiența participării structurilor sportive membre la programul anual al federației, respectiv al unor rezultate măsurabile  evidențiate prin platforma Ranking Taekwondo WT, a numărului de sportivi legitimați, a numărului de tineri înscriși in procesul de formare și pregătire continuă pentru  colectivele tehnice ale federației, altele au fost atribuite pozițiile celor 20, în cele două eșaloane de 10 locuri plus 10 locuri.

Cele două microbuze marca Ford de câte 9 locuri, conform aceleiași hotărâri a Consiliului Director, au fost transmise cluburilor C.S. Shim Jang din Iași și A.C.S. Marina din Constanța. Arătăm că achiziționarea acestor mijloace de transport a putut fi posibilă datorită unui management eficient a resurselor proprii ale federației, realizate de către conducerea acesteia.

Suplimentar au fost avizate favorabil în cadrul acestui proiect  transmiterea în folosință a patru suprafețe de antrenament /concurs, cluburilor C.S. Botoșani, A.C.S. Lifestyle, C.S. Dinamo si A.C.S. Dragon Taekwondo Focsani.

Acest proiect a fost finanțat cu sprijinul Ministerului Tineretului si Sportului (50%) și din veniturile proprii ale federației (50%), aspect notabil ce remarcă  bună administrare a alocației bugetare, dar și de atragerea și  gestionarea eficientă a veniturilor proprii.

Având în vedere rezultatele evaluarilor proiectelor similare derulate anterior și efectele pozitive ale acestora, cât și a rezultatelor privind păstrarea interesului sportivilor pentru practicarea sportului de performanță, în unele cazuri chiar constatarea creșterii numărului de sportivi legitimați din acest an, membrii ai  Consiliului Director au propus continuarea conform Strategiei federației, a proiectelor și programelor cu acest obiect.

Urăm lungă folosință și notabile performanțe celor cuprinși în acest proiect și încredințăm pe toți ceilalți, că vom continua și largi acest tip de proiecte, de altfel așa cum am procedat în fiecare an.

F.R. Tkd WT