Conform recomandărilor Comisiei Tehnice a federației noastre, astăzi a fost planificată prima etapă a selecției pentru lotul de seniori, așadar a venit vremea confruntării dintre amazoanele Mihai Georgiana și Bajan Mihaela, pretendente directe la categoria de greutate -49 kg.
Meciurile organizate cu acest obiectiv au avut momente de încercare pentru ambele sportive, acestea fiind rezolvate prin abordări tehnico-tactice diverse și uneori spectaculos de eficiente, caracteristic sportivilor cu experiență.
Colege și prietene acestea sau antrenat mult și au făcut progrese însemnate cu obiectivul participării la Campionatul European Manchester 2022, însă numai una dintre ele urma să poată fi înregistrată în acest concurs conform cotei de participare.
După câștigarea celor două meciuri din trei, așa cum a fost programat trialul, avem titulara categorie -49 kg, prin sportiva Băjan Mihaela Nicoleta.
Un meci important din cadrul acestei acțiuni a fost cel dintre Snacov Laurențiu și Cristescu Adrian, ambii sunt în debut la nivel de Campionat European de seniori și au disputat cu determinare un meci greu de (3 reprize x 2 min. runda x 1 min. pauză), în care cei doi având deja ceva experiență au realizat puncte și gestionat situații inedite în mod foarte favorabil și în deplin acord cu cerințele internaționale de concurs.
Confruntarea sportivilor s-a constituit într-o etapă de verificare ce a urmărit calibrarea planului tactic personal pentru ambii sportivi, aspect consemnat în cadrul analizei deschise a prestației sportivilor, ocazie în care sportivul Snacov Laurențiu remarca: “a fost un meci bun și greu, nu am obosit, se simte progresul”.
Conform planificării au mai fost disputate o serie de meciuri pentru calibrare și verificare ce aparțin procesului de selecție pentru JUNIORI.
Astfel, sportivele Coman Bianca, Ifrim Marina, Buruiană Andreea favorite în baza clasamentului național, s-au confruntat direct în meciuri ce au simulat de asemenea condițiile reale de concurs, acestea fiind dominate net prin victorii consecutive, de către sportiva Coman Bianca, confirmând forma bună în care se află pentru participarea la Campionatul Mondial din luna AUGUST 2022.
Procesul de selecție și pregătire pentru seniori și juniori continuă prin alăturarea sportivilor străini invitați în scopul construcției unor multiple sesiuni de meciuri directe, începând cu data de 19.04.2022.
Mult succes tuturor!
Revenim, cu noutăți.
F.R.Tkd WT