Transmitem apreciativă reverență pentru implicarea și respectul acordat proiectului nostru colectiv, în tot ceea ce privește tânără generație.
Prezența celor cca 350 de sportivi tineri care au participat la această competiție organizată în zilele de 02-03 APRILIE 2022, în Sala Sporturilor “Horia Damian” din orașul Cluj Napoca, ce aparțin grupei de vârstă copii, juniori mici și cadeți inițiati în clasa B, au oferit o imagine magnifică asupra potențialului latent viitor al federației noastre.
Partenerul nostru local a fost CS Somesul Apahida condus de către Buiga Ovidiu și ALBALACT sponsor al acestui eveniment.
Prestația tinerilor sportivi prezintă o evoluție pozitivă a cunoștințelor tehnicienilor privind selecția și inițierea, aspect tratat cu interes și respect de către formatorii federației, în acești doi ani în care preocupările maestrului Constantin Apostol de a organiza cu această temă o serie de sesiuni teoretice online și în format fizic pentru orele de practică, activități ce au avut ca obiectiv pregătirea continuă a conducătorilor structurilor sportive membre, a instructorilor și antrenorilor.
Analiza realizată de membrii Comisiei Tehnice a federației a pus în valoare interesul copiilor pentru sportul de performanță și importanța susțineri în continuare a cluburilor sportive membre participante ce sau evidențiat la acest eveniment sportiv național.
Un rol important al concursului a fost acela de a construi printr-un proces transparent și eficient, selecția sportivilor de lot național din rândul celor 110 de sportivi juniori clasa A, prezenți, ce sau întrecut cu abnegație considerabilă și demnă dezideratului de a reprezenta România în cadrul competiției mondiale de juniori ce urmează a se organiza în luna AUGUST 2022 în capitala Bulgariei – Sofia.
Urăm succes învingătorilor și speranțe nemărginite învinșilor!!!
Cu prietenie,
F.R.Tkd WT