In perioada 26 – 28 Noiembrie 2013, Sportivii Lotului National de Taekwondo au primit vizita unuia dintre cei mai titrati tineri antrenori din Europa, in persoana domnului Kristjan Kovacic, Antrenor al lotului reprezentativ de Taekwondo WTF al Sloveniei.
Performantele notabile ale sportivilor sloveni, cu ocazia Olimpiadei de la Londra 2012, vorbesc despre modul serios in care se desfasoara activitatile conduse de catre invitatul Federatiei Romane de Taekwondo WTF, respectiv reusita calificarii a trei sportivi in faza finala a Jocurilor Olimpice, anume Ivan Trajkovic la Masculin +80Kg, Franka Anic la Feminin -67Kg si Nusa Rajher la Feminin +67kg.
Daca tinem cont ca acesta si o serie intreaga de alti tehnicieni, in anii 2006 – 2010, participau la activitatile tehnico-tactice de calendar ale federatiei noastre pentru a-si creste cunostintele si nivelul tehnic, trebuie sa recunoastem, ca suportul pe care l-au primit in tara lor si implicatiile financiare, fac diferenta cu adevarat, atunci cand vorbim de excelenta in performanta sportiva.
Cu ocazia vizitei s-a avut in vedere si incheierea unui acord de colaborare intre echipele de tineret ale Sloveniei si Romaniei cu obiectivul organizarii a doua seminarii – program bilateral tehnico-tactic ce au ca scop imbunatatirea pregatirii sportivilor si cresterea sanselor de calificare la Jocurile Olimpice pentru tineret ce urmeaza sa aibe loc in anul 2014.
Primul program se va desfasura in perioada 17 – 31 Ianuarie, in Bucuresti, Romania.
Urmatoarea etapa de pregatire, in perioada 14 – 28 Februarie, in Maribor, Slovenia.
Aceasta activitate face parte dintr-un larg program propus pentru noul ciclu olimpic, 2014 – 2016, urmand sa publicam si celelalte activitati de calendar, in urmatoarea perioada.