Motto:
“Toate câte vezi sunt gata, gata să se schimbe şi nu vor mai fi. Tot ce există este într-un fel sămânţa lucrului care va fi din el.”
Autor: Marcus Aurelius Antonius Augustus.
Tema filosofică prezentată și dezvoltată în acord cu obiectivele etapei de către maestrul internațional Constantin Apostol, a propus o analiză spațiu – timp a consecinței. Rezultatul propriilor acțiuni privit din perspectiva spațialități relației timpului trecut, prezent și viitor. Întreaga temă poate fi concentrată și prezentată prin acest motto, ce aparține “gândurilor”, lui Marcus Aurelius Antonius Augustus conducător al Imperiului Roman, cunoscut precum desăvârșit comandant militar, dar și consacrat filosof.
La propunerea Colegiului Național al Centurilor Negre, activitatea de evaluare a fost planificată în cadrul programului pentru Stagiul Tehnic Național 2021 Eforie-Sud.
Evaluarea națională Kup-Dan, s-a aliniat prin organizarea din acest an, unui profil al cerințelor flexibil fiind folosit în premieră, un plan de măsurare a prestației, cu obiective exemplificative utile eficientizării procedurilor de evaluare.
Conducerea federației, având în vedere decalajul perioadei tradiționale de organizare a stagiului, s-a asigurat ca în incinta sălii de sport a Liceului “Carmen Silva”, gazda activității noastre, sa fie amenajată și dotată corespunzător. Astfel, au fost montate două ventilatoare de capacitate mare ce au asigurat o ventilație corespunzătoare, creând condiții optime privind confortul termic. S-au montat aparate de apă potabilă și au fost împărțite participanților produse hidrolitice Isostar (produse asigurate prin parteneriatul federației cu Compania DECATHLON).
Prestația sportivilor începători sau inițiați, circumscrie etapelor pregătirii, iar în pofida situației datorate absenței îndelungate din sala de sport (do-jang), pregătirea sportivilor nu a încetat.
Au fost evidențiate și premiate pentru atitudine și prestație sportivele Ciobăniță Amalia și Alistar Delia, componente ale C.S. Taeback Iasi.
Constatările și observațiile pozitive făcute de către membrii comisiei, formată din (Apostol Constantin, Muti Marius, Clipea Sebastian, Coldea Florin, Silochi Florinel), au fost transmise Departamentului Cercetare, Documentare și Omologare, dând astfel vigoare proiectelor de cercetare inițiate la nivelul federației prin această structură.
Apreciem că prin mijloacele moderne și înalta expertiză a colaboratorilor noștri, la finalul acestui an să putem avea elaborat un set de recomandări privind eficientizarea procesului de selecție și periodicizare a etapelor din planul cadru de lecții/antrenament, necesar în procesul de inițiere.
Lăudabil și de menționat este interesul și efortul colegilor noștri tehnicieni și manageri a celor 27 de structuri sportive membre, ce au folosit cu înțelepciune fondurile alocate prin Programele pentru Copii și Juniori Mici, reușind prin acestea să motiveze pregătirea și să păstreze legătura cu sportivii pe tot parcursul aceastei perioade, greu încercată de restricți.
Felicitări celor care au reușit, iar celor restanți încredere în potențialul propriu, sub deviza “Nu lăsa pe mâine, ceea ce poți face azi” proverb cules din folclorul românesc.
F.R.Tkd WT